CE ESTE HIP-HOP-UL

Piticu’: Hip-Hop-ul este o intreaga cultura, dar cumplit de putini romani au inteles asta!
Pentru cei mai multi dintre noi, fenomenul Hip-Hop presupune limbaj vulgar, violenta si opulenta. Stand de vorba cu Piticu’, component al trupei Simplu, am realizat ca, de fapt, este vorba de mult mai mult. Daca va intereseaza subiectul, cele de mai jos va vor modifica perfect modul de a privi aceasta cultura.

Muzweek: Am aflat de la tine cateva amanunte fascinante legate de cultura Hip-Hop. Poti sa ne povestesti mai pe larg?
Piticu: Cultura Hip-Hop este mult mai complexa fata de imaginea care i s-a construit in Romania. Aici s-a limitat la acei rapperi care au ceva de comentat impotriva sistemului, adica avem de a face cu o muzica rebela care incearca sa combata greselile sistemului. In plus, mai exista si glasul omului de pe strada care are probleme... Dar cultura Hip-Hop se extinde mult peste toate acestea. De exemplu, sunt grafferii, despre care lumea spune ca mazgalesc peretii, dar, de fapt, e o arta. Asa cum pictorii au inspiratie si picateaza un tablou sau un portreat, asa sunt si grafferii. Este tot o exteriorizare a unor sentimente. Ce simt ei, cum vad viata. Este o arta care se expune pe pereti. Cum si la noi la revolutie s-a scris pe pereti „Jos dictatura”, la fel fac si ei; e o forma de exprimare. In general, toate desenele de tip graffitti exprima elemente care tin de strada: glas de strada, ritm de strada, nemultumiri de strada. Cand spunem strada, nu trebuie sa confundam cu omul de rand care se confrunta cu problemele de zi cu zi. Vizavi de curentul Hip-Hop, el este o intreaga cultura, dar tare putini romani au inteles asta...
Muzweek: Spuneai ca exista trei elemente importante care caracterizeaza acesta cultura.
Piticu: Sunt mai multe elemente, dar trei dintre ele sunt de baza, care au promovat cultura Hip-Hop pe plan international. Primul ar fi DJ-ii.
Un DJ, in adevaratul sens al cuvantului, este un om care face muzica din suntete. De exemplu, acei DJ, care prin 1975 au inceput sa faca muzica in Statele Unite dintr-un simplu disc de vinil, pus pe un platan. Prin frecarea discului respectiv de catre acul cititor se scoteau anumite sunete. Cercul fiind manevrat intr-un anumit ritm, coordonat cu o miscare pe acel mixer crossfader, care taie sau introduce sunetul, se crea un ritm, pe care anumiti rapperi puteau sa spuna versuri, dansatorii puteau executa deosebite miscari... La baza acestui comportament a stat beat box-ul, adica acea muzica facuta din gura, cu susținerea cutiei toracice. Curentul provine din Statele Unite si a fost adoptat deosebit de repede peste tot in lume, pentru ca multi s-au regasit in genul acesta de viata. Se strangeau pe strada si, in lipsa de alta ocupatie, incepeau sa afiseze acest comportament: unul facea beat box, altul adapta niste versuri pe ritmul respectiv, iar cei care aveau dansul in sange executau niste miscari destul de agresive, prin care isi exprimau nemultumirea impotriva sistemului.
Muzweek: Sa trecem la al doilea element...
Piticu: Al doilea element este graffitti-ul, care exprima vizual mesajul redat de DJ. Grafferii, in general, sunt artisti, putem sa le spunem si desenatori, care pun inima, au capacitatea de a vizualiza intern un mesaj si il pot expune intr-un desen, cu ajutorul unui spray, pe perete.
Muzweek: Si, in fine, al treilea element...
Piticu: Al treilea element este breakdance-ul, care a aparut tot ca forma de exprimare stradala. Breakdancerii isi exprimau supararile sau problemele de concurenta cu o alta gasca de cartier, descarcarea aceea de potență negativa, prin miscari care simulau o lupta. Dar doar o simulau. Pentru a nu se mai ajunge la nereguli cu sistemul, cu politia, gastile de cartier aveau parte de acest tip de confruntari. De altfel, miscarile din breakdance provin din artele martiale, avand la baza stilul capoera, un stil provenit din Brazilia. Acesta se bazeaza pe intimidarea adversarului, cei doi adversari nu se ating ci executa doar miscari de eschiva. Piciorul trece foarte aproximativ de zona fetei, dar nu o atinge.
Muzweek: Simplu tot asa a inceput, ca trupa?
Piticu: Noi am inceput prin a fi o
trupa de freestyle. Plecand de la ritmul abordat si mesajul pe care il transmiteam in debutantul album, numit Provocarea, incuraja acest comportament. Esti dansator, cineva are o problema cu tine, sa arate ce poate pe ringul de dans. La asta se reducea concurenta. Ramanea la latitudinea celor din jur sa aprecieze cine era cel mai bun. De exemplu, de curand a fost lansat un film care se numeste You Got Served, care trateaza exact acest subiect. In prezent, in Statele Unite se intampla astfel de evenimente, organizate atat la grad underground, cat si oficial. Castigatorul primeste 50.000 de dolari si o aparitie in noul vidioclip al solistei Lil’Kim. Showbiz-ul american a preluat foarte numeroase dintre aceste elemente, el se bazeaza foarte mult pe cultura Hip-Hop, in timp ce noi, la nivel de trupa Simplu, am incercat sa mentinem acest obicei si, eventual, sa-i incurajam si pe ceilalti sa-l practice.
Muzweek: Mai exista si alte diferente intre noi si cei din State?
Piticu: Foarte mari diferente. In primul rand, publicul romanesc nu este pregatit, nu are o cultura muzicala pentru ca sistemul nu practica o cultura muzicala, la noi sistemul de consum este mult mai accentuat. La noi sunt foarte multe componente copiate. Ascultatorii romani nu au de unde sa stie ca piesa respectiva este un hit al anilor ’80, care, de fapt, este preluat, se transforma 2-3 note si gata, avem hitul. Este ceva pur comercial, o smecherie aplicata, pentru ca piesele sa inceapa sa prinda din inertie.
Muzweek: O alta diferenta intre Romania si SUA consta in inchirierea spatiilor insalubre...
Piticu: Nu numai in SUA, dar si in Germania si in Olanda. Se practica acest sistem: zone insalubre sau cu aspect extrem urat - spatii in constructie, sau in curs de demolare - sunt negociate cu primaria de catre trupele de grafferi. Se semneaza un contract pentru 3 sau 6 luni, in care grafferii vin cu proiectul pus pe hartie, iar reprezentantii acesteia il aproba sau nu, fiindcă nu isi îngăduie nici ei sa puna pe ziduri vulgaritati sau atacuri la adresa sistemului. Daca sunt mesaje care ofera si o nota edicativa si de frumusete, se stabileste un loc in care sa fie expus si se hotaraste o remuneratie. Desenele stau acolo 3 sau 6 luni, apoi altei trupe de grafferi i
se faciliteaza accesul catre acel spatiu. In acest fel sunt rezolvate mai multe probleme: salubrizarea zonei respective, se rezolva problema refularii acestor grafferi care altfel stau noaptea pe ascuns, cu frica de politie, sa faca acele desene si se rezolva si rasplata materiala pentru talentul acestor oameni.
Muzweek: Banuiesc ca nu vine nimeni in zonele respective sa picteze altceva peste. Nu ca la noi...
Piticu: Exista un respect. Noi avem chiar exemple, pentru ca am filmat doua videoclipuri, printre care Provocarea, unde erau si doua grafitti-uri care mai exista si acum si care ne-au ajutat pe noi sa realizam videoclipul, sigla de pe album... Dupa ce am terminat filmarile, s-a intamplat ca, la un moment dat, in locul respectiv sa existe niste conflicte. Fanii Simplu intretineau acele desene, le retusau si le aduceau la forma initiala, dar existau si grupuri concurente care veneau sa scrie tot felul de jigniri la adresa noastra, sa strice desenele, doar din pura rautate.
Muzweek: Cum vezi viitorul acestei miscari in Romania?
Piticu: Eu cred in viitorul Hip-Hop-ului si al dansului in Romania, căci am observat, si ma bucura asta, ca in generatia celor de 14-15 ani sunt teribil de multi talentati. Sunt foarte multi tineri care vor sa practice dansul, il au in sange, dar nu au posibilitati.

_________________
CE ESTE HIP-HOP-UL CE ESTE HIP-HOP-UL

da misi de material si la mai mare!!! :-D

_________________
__Pe Fundal De Vise Imi Traiesc Viata__

Hip hop (numit ºi hip-hop sau hiphop) atât un gen de muzicã cât ºi o miºcare culturalã ce s-a dezvoltat în comunitãþile urbane începând cu anii 1970.[1] Crearea termenului hip hop este atribuitã lui Keith Cowboy, un rapper ce cânta cu Grandmaster Flash & the Furious Five. Deºi Lovebug Starski, Keith Cowboy, ºi DJ Hollywood foloseau termenul când acest gen de muzicã era cunoscut ca disco rap, se crede cã Keith Cowboy a creat acest termen în timp ce râdea de un prieten care se înrulase în armatã, cântând cuvintele "hip/hop/hip/hop" într-un fel în care imita cadenþa ritmicã a soldaþilor ce mãrºãluiesc.. Cowboy a dezvoltat cadenþa ºi a înglobat-o în spectacolurile lui, apoi a fost copiatã de alþi artiºti; ca de exemplu porțiunea de început a cântecului "Rapper's Delight" de cãtre The Sugarhill Gang. Afrika Bambaataa este primul care a folosit termenul ca descriere a subculturii de care aparþine muzica hip hop, deºi se sugereazã cã acelaºi termen a fost o descriere folositã împotriva noului gen de muzicã.

De când a apãrut în New York în anii 1970, hip hop a ajuns sã înglobeze un întreg stil de viaþã care încorporeazã diferite elemente de etnicitate, tehnologie, artã ºi culturã urbanã. Sunt patru elemente fundamentale în hip hop:

* Dans Hip hop: Breakdance ºi alte forme de dans stradal
* Artã Hip hop: Artã de inspiraþie urbanã, numitã ºi graffiti
* Muzica Hip hop: DJing, beat-uri ºi beatmaking, ºi producþie hip hop
* Rapping: MCing ºi poezie de inspiraþie urbanã

Teoria pantalonului larg si a gandirii stramte

Cititorule,inante sa critici parcurge cu atentie textul ce urmeaza! O carte nu se judeca dupa coperti asa cum articolul de fata nu se judeca dupa titlu,ci dupa continut.E vorba de cateva sesizari dupa o lunga si directa observatie a atitudinii unor semeni de-ai nostri.Ceea ce se vroia a fi un articol sarcastic a realizat unul pe cat se poate de serios si plin de talc.Desi are nuanta unui atac la persoana el nu este decat o opinie.Lectura cat mai atenta si placuta!

Nu sunt multi cei care cunosc povestea pantalonilor largi,cu renumitul si mult criticatul lor tur.E interesanta si pe alocuri pilduitoare.Negrii au suferit mult din cauza prejudecatilor si a urei rasiale,de la exploatarea inumana pana la intensificarea celor mai mici greseli si pedepsirea aspra si nedreapta pe care au suferit-o in trecut;ba chiar si astazi se mai aplica un astfel de tratament. Asa se face ca acestia aveau inchisori deosebit amenajate cu o politica spartana.Cei inchisi aici aveau de indurat munci silnice si pedepse crunte. Ajunsi la limita disperarii,multi dintre ei se spanzurau in celule cu bretelele de la pantaloni. Astfel de incidente se intamplau sistematic. In consecinta,conducerile inchisorilor au hotarat sa nu li se mai dea bretele,iar pantalonii aveau de acum turul lasat. In spirit de solidaritate pentru fratii lor inchisi,dar si ca forma de protest imporiva regimului auster si injust,cei ce erau in libertate au inceput sa poarte pantalonii intr-o maniera asemanatoare.In timp,ei au transformat un fel de uniforma a soldatilor miscarii hip-hop,dar in prezent,constat din ce in ce mai mult ca au devenit o moda, ceva ce e privit ca tinand strict de imagine,o buna vestimentatie pentru a atrage fetele vesele. Only shit!!!

Tinereii cu personalitatea in rate,care ziua sunt “underi”,iar noaptea se unduiesc pe boxa din club dupa ritmurile gretoase ale manelelor promovate abuziv,nu fac altceva decat sa defaimeze si sa prejudicieze,in general miscarea hip-hop autohtona,si in special pe cei care o sustin,fie ca doar asculta,canta ori sunt aleargati de politie pentru ca arta urbana nu este apreciata.

Vorbind de cultura geniala si de lexicul acestor mari fuckeri ce cred ca hip-hop-ul se rezuma la cateva trupe consacrate, fara insa a le cunoaste evolutia si lupta pe care au dus-o pana ce si-au castigat bine-meritata titulatura de “trupa de mainstream”,nu poti auzi decat un bombastic “yeeeeaah” ori un ridicol “yo”,indiferent de contextul in care se afla. E un fel de tic verbal care se alatura unor sintagme extra-patetice extrem des uzitate, gen: “Ce faci fetele?” ori “Moaaarfa bai!!”,si sa nu uitam de clasicele cuvinte utilizate cu o turatie de 20 de ori pe minut: “p**a” si “c***t”.

Mergand pe firul psihologiei,ultimul cuvant amintit sintetizeaza valoarea lor ca oameni intr-o societate, un fel de exteriorizare a respectului de sine venita din subconstientul lor.Si totul nu ar fi chiar atat de deranjant daca acestia ar avea un miraculos si rarisim moment de luciditate si ar exclama privindu-se intr-o oglinda: “Moama, nu stiam cat sunt de penibil!”. Insa asa ceva nu prea se intampla si ar fi bine sa ma parchez din nou pe Terra si sa nu mai visez la o sclipire morala din fracțiune lor.

Fara echivoc, orizontul acestora de cunoastere e la fel de inchis ca si carcasa cd-ului propaspat piratat din nesimtire, prostie si/sau inconstienta,imbracate elegant de pretextul “lipsei banilor”. Dar acum imi consimt sa spun ca daca ai posibilitatea materiala sa fii conectat la internet si implicit sa descarci melodii peste melodii pe care le gasesti si la un magazin de specialitate si la taraba la care vinde nenea Gigel de la scara B, atunci nu ai tu oare cativa lei din astia mai grei sa-ti cumperi muzica in original? Ba da! Dar e mult mai rudimentar asa. “De ce sa ma gandsc oare daca ii afectez aluia care imi incanta mie auzul, evolutia profesionala?”. O mentalitate proasta si, din pacate, adanc inradacinata, cu minime posibiltati de schimbare.

O ultima chestiune, ce incoroneaza totul: nu o pereche de baggy pants si niste casti te fac raper. Puterea mentala, tăria de a filtra si intelege mesajul transmis, asta este esenta! Hip-hop-ul este inainte de indiferent ce o situație de spirit si un mod de viata.

Daca,din intamplare,te-ai regasit in randurile de mai sus si astea nu ti-au trezit constiinta de mult adormita, asculta aici: Stai jos si schimba domeniul muzical cat mai rapid posibil! Iar daca ai colegi, amici ori cunoscuti care se incadereaza in tiparul prezentat,recomanda-le articolul si poate ca se va modifica ceva in omenirea lor.

Cititorule,a venit vremea sa iti multumesc pentru ca ai avut rabdare si ca ai lecturat cele ce am scris. Acum, Tu esti in masura sa tragi o concluzie, in baza cugetarilor de mai sus si a propriilor viziuni. Cine stie, poate optica noastra e diferita sau poate e mult mai asemanatoare decat credeai la inceput…

Fie ca esti sau nu de acord cu mine am un fapt complicat de modest sa-ti spun: Pace!

Teoria micului consumator de Hip-hop

Nu este un articol, nu e un eseu si in nici un caz nu e un interviu… Este o poveste. O poveste cu talc, cu actiune, situatii (tragi)comice si... cu un personaj principal, pe care il vom numi Gigi (nu e sarcastic, asa am vrut eu sa-l cheme pe eroul povestii...).

Si sa incepem... Gigi e un pusti de vreo 13-14 ani, simpatic, de treaba, la pubertate, elev intr-unul dintre minunatele “lacase” de cultura ale tarii noastre. Gigi asculta muzica de tot felul... Asculta prin tramvai, pe acasa, pe geam (de la vecin), dar muzica nu are un impact major asupra existentei lor. Asta pana in ziua in care Gigi are primul contact cu Hip-hop-ul, prin intermediul unui prieten (mai mare, 15-16 ani). Dar nu vorbim despre orice fel de Hip-hop! Trebuie sa fie neaparat “gangsta”, sau “underground”. Nu are o importanta majora, pentru ca informatia va fi asimilata rapid, deschizand drumul catre cunoastere a micului consumator de Hip-hop...

In prima faza, este cumparata prima pereche de pantaloni largi, se scoate la purtat tricoul cu trei numere mai mari si se intoarce sapca. In a doua faza, se invata termenul “cacat”, termen ce se va aplica de-acum inainte tuturor pieselor/trupelor/informatiilor care contravin revelatiei din debutantul paragraf. Evident, “gangsta-ul” se traduce prin “de pe Coasta de Vest”, iar “underground-ul” este un gen/stil muzical. In fazele incipiente, aceasta informatie este mai mult decat suficienta. Dupa cum v-ati dat seama, Gigi a transformat rapper...

Dorinta de cunoastere si setea de informatie intra intr-o dispoziție latenta... Interesul pentru miscare nu se manifesta ascultand mult Hip-hop sau citind despre, ci prin invatarea de noi termeni: battle, cypher, elemente, freestyle, cultura, open mic, flow, tehnica, termeni ce trebuie aplicati URGENT!!! Ati ghicit, asta inseamna ca Gigi se va face MC... Intram in perioada in care Gigi e de parere ca toata lumea Hip-hop-ului e de cacat, iar el urmeaza sa revolutioneze totul, sa aduca mult asteptata schimbare... Battle-uri (in scris), netceeing, piese, versuri, etc, etc... si sustinerea miscarii! Miscarea asta este sustinuta printr-o atitudine bipolara: “unii sunt de cacat, iar altii ar trebui sa faca ceva”. Ceva-ul din poveste s-ar traduce prin:
- sa scoata albume
- sa organizeze concerte
- sa faca emisiuni Hip-hop la radio
- sa faca emisiuni Hip-hop la tv
- sa scrie in presa despre Hip-hop

Etc, etc, ati prins ideea. Doar ca, la un ocazie dat, anumite ceva-uri incep sa se intample: albume, concerte, emisiuni, articole... Buimacit, Gigi isi download-eaza Hip-hop, cand sunt concerte sta acasa (pe net, la un film, cu mama, cu prietena...), iar cand e vorba despre radio/tv/presa, intotdeauna exista ceva mai important de facut... Cum de ce? Pentru ca dorinta lui Gigi era sa exista albume care sa fie asa, nu intelegeti voi, mai underground/gangsta/nu am cum sa va explic... doar alea merita cumparate, altceva trebuie piratat (nu ii place, dar il are MP3...)! La concerte nu merge pentru ca: incep tarziu/nu intelege de ce ar trebui sa plateasca intrare/e clubul departe sau e fum/sunt puse exact in zilele alea in care el CHIAR nu poate merge. Cat despre emisiuni/articole... de drept si de fapt, Gigi isi dorea posturi radio/tv si reviste de Hip-hop, altfel nu merita interes – de ce si-ar pierde Gigi timpul uitandu-se la/ascultand/citind o chestie care nu e numai Hip-hop?! Si, oricum, Gigi are si el trupa, si... in rest totul e cam de cacat pe langa formatia lui. Mdeah....

Morala:
Pentru ca exista riscul ca mulțimea sa nu se prinda (caci de identificat cu Gigi nu s-ar fi pus problema...), talcul povestii va fi enuntat “pe fata”. Ca in Hip-hop, nu? Gigi se incadreaza perfect in urmatoarele categorii: pinguin, wannabe, faker... (si or mai fi, dar ati prins ideea). Problema e ca muzica/miscarea/cultura/industria Hip-hop autohtona, orcat de haotica ar fi ea, nu e chiar o mahala... Unele lucruri au legatura cu altele, si anumite actiuni provoaca anumite efecte. Se pirateaza in prostie, salile de concert sunt rareori full, initiativele media nu sunt sprijinite... toate chestiile astea lasa o urma de indoiala asupra indivizilor care ar avea interes (fie el e si pur financiar) in a face ceva pentru Hip-hop.

Use the Force, Luke!